Tort cu crema de cacao si sirop

Ingrediente:

Pentru blat

7 oua

1 cana zahar (aprox. 300 gr)

300 gr faina

1 plic praf de copt

7 linguri de ulei

7 linguri apa calda

Pentru crema:

8 oua

2 pachete unt

1 cana zahar

5 linguri de cacao

200 gr nuci coapte (fistic, alune….)

Pentru sirop:

3 cani apa

1 cana zahar

esenta de rom

Mod de preparare:

Blat

Separam galbenusurile de albusuri,si le batem pe cele din urma cu un varf de sare pana cand se infoaie in castronul nostru si stau batoase. Punem zaharul in ploaie si batem in continuare, adaugam cele 7 linguri de apa calda, galbenusurile unul cate unul, si 7 linguri de ulei.

Acum este momentul sa schimbam mixerul cu simplul tel si incorporam faina si praful de copt, cu miscari usoare, largi, de jos in sus, sa nu se lase frumusete de aluat. Ungem cu ulei (sau unt) tava de blat de tort, tapetam cu faina si rasturnam minunatia de mai sus, nivelam un pic si dam la cuptor, la foc mic…30-35 min.

Din cand in cand ne uitam prin usa cuptorului. Spre final facem testul cu scobitoarea. Lasam sa se raceasca blatul.

Sirop

Amestecam o cana de zahar cu 3 de apa, punem pe foc si lasam sa fiarba pana scade un pic si se leaga. Dupa ce s-a fiert suficient lasam sa se raceasca si ii adaugam niste esenta de rom.

Crema

Intr-un vas se pun ouale intregi cu zaharul pe foc mic amestecandu-se cu telul continuu pentru a nu se lipi, pana incepe sa se ingroase, formandu-se o crema. Se adauga untul, cacao, esenta si se amesteca. Cand s-a ingrosat si telul lasa dare in urma sa, se adauga nucile si se ia de pe foc. Lasam sa se raceasca un pic si apoi se orneaza tortul.

Asamblare

Taiem blatul pe orizontala in trei parti cat de egale putem, dupa care insiropam, punem crema, nivelam, asezam alta felie, insiropam, cremuim bine si punem si ultimul strat. Netezim totul cu o spatula, facem moate si presaram nuca de cocos pe margini.

Citeste si: Prajitura cu blat de nuca

Ingrediente:

Pentru blat:

6 albusuri

6 linguri zahar (85 g)

4 linguri de faina (80 g)

2 linguri nuca macinata (25 g)

1 lingurita praf de copt (3 g)

1 plic zahar vanilat (16 g)

un praf de sare

Pentru crema:

6 galbenusuri

3 linguri zahar (40 g)

3 linguri faina (40 g)

400 ml lapte

100 g frisca

1 fiola esenta de vanilie

Pentru decorat:

ciocolata amaruie

ciocolata alba

bombonele din zahar

Mod de preparare:

Separam intsi albusurile de galbenusuri. Este indicat sa punem galbenusurile intr-un vas care poate fi pus pe foc la aragaz. Mixam albusurile impreuna cu un praf de sare pana se intaresc. Adaugam apoi zaharul si zaharul vanilat si mixam incontinuare, pana cand compozitia devine ca de bezea. Faina cernuta o amestecam cu nuca macinata si praful de copt, apoi o adaugam treptat peste compozitia cu albusuri. Cu ajutorul unei linguri de lemn, amestecam usor de jos in sus, pana se incorporeaza bine ingredientele.

Intr-o tava de marime 20×30 cm, tapetata cu hartie de copt (hartia o umezim sub jetul de apa, o stoarcem, scuturam bine, apoi o asezam in tava), rasturnam compozitia, nivelam si bagam tava in cuptorul preincalzit la foc mediu (eu am preincalzit 160 de grade, dar cred ca ar merge 170 dupa parerea mea) si lasam pana vedem ca se rumeneste usor si la atingere blatul e ferm. Eu l-am lasat in jur de 20 de minute.

Scoatem din cuptor, asezam blatul pe un gratar si-l lasam la racit.

Pentru crema, mixam galbenusurile impreuna cu zaharul pana se deschid la culoare. Adaugam faina, amestecam bine pana se incorporeaza, apoi adaugam laptele treptat, amestecand incontinuu ca sa se omogenizeze bine.

Punem vasul pe foc si amestecam incontinuu piana se ingroasa.

Atentie, nu trebuie sa fiarba ! Lasam la racit, amestecind din cind in cind, ca sa nu se formeze crusta deasupra. Cind crema s-a racit, adaugam fiola de esenta de vanilie si frisca batuta spuma. Amestecam usor, apoi punem crema deasupra blatului.

Am decorat cu ciocolata neagra si alba, apoi cu bombonele de zahar. Bagam prajitura in frigider pentru citeva ore, apoi portionam si servim.

Sursa: culinar.bzi.ro

Articol preluat integral cu acord scris.