Prajitura Far Breton

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 15 min

Timp de gatire: 60 min

Gata in: 75 min

INGREDIENTE

480 ml lapte integral

130 ml apă

120 g făină

3 ouă mari

120 g zahăr

5 linguri unt topit și răcit

1 fiolă esență de vanilie

un vârf de sare

200 g prune uscate

100 g stafide

100 ml brandy

zahăr pudră

MOD DE PREPARARE

O prăjitură de casă cu o textură cremoasă ca de budincă, asemănătoare celebrului Clafoutis, Far Breton e un desert franțuzesc (zona Bretania, mai exact) pe care dacă îl faci o dată, îl vei repeta des. Ușor de făcut, din ingrediente simple și ușor de găsit la orice magazin.

Bate cu ajutorul unui mixer laptele, ouăle, zahărul, untul, vanilia și sarea timp de 1 minut. Adaugă făina, bate până la omogenizare. Acoperă și dă la rece de la 3 ore la o zi.

“Călește” prunele, apa și stafidele într-o crăticioară la foc mediu, amestecând ocazional, până când apa se evaporă și fructele se înmoaie (circa 10 minute).

Oprește focul, toarnă brandy-ul peste. Cu un chibrit, dă foc brandy-ului. Lasă să ardă până se stinge, zgâlțâind tigaia dn când în când. Scoate fructele într-un bol și lasă-le să se răcească de tot (poți să le faci și cu o zi înainte, odată cu amestecul de lapte de mai sus).

Pune grătarul aragazului în mijlocul aragazului și aprinde focul, la cea mai mare temperatură. Unge cu unt un vas de prăjitură. Pune pe fund o hârtie pergament sau una cerată. Unge-o cu unt. Presară făină și scutură excesul. Bate din nou aluatul și toarnă-l în vasul pregătit. Pune prunele și stafidele în aluat, distribuindu-le în mod egal. Dă vasul la cuptor timp de o oră (sau până când nu se mai prinde aluat de cuțitul băgat în el)

Scoate și lasă la răcit. Scoate prăjitura din tavă desprinzând marginile ușor cu ajutorul unui cuțit. Presară, dacă vrei, zahăr pudră pe deasupra.

Citeste si: PAPANAŞI PRĂJIŢI, CU DULCEAŢĂ ŞI SMÂNTÂNĂ

INGREDIENTE

250 g branza de vaci

3 linguri faina

1 bucata ou

1 lingurita bicarbonat de sodiu

1 lingurita otet

1 ulei pentru prajit

300 ml smantana

1 ceasca gem dupa gust

MOD DE PREPARARE

Papanaşi prăjiţi, cu dulceaţă şi smântână – desert tradițional românesc
(originar din Moldova, mai exact) extrem de popular. Și nu e de mirare, sun absolut delicioși și se fac mai ușor decât am crede!

Învaţă să prepari cei mai delicioşi papanaşi din România, după o reţetă clasică şi simplu de urmat.

Mod de preparare:

1. Oul se bate bine într-un castron. Adaugă peste bicarbonatul stins în prelabil cu o linguriță de oțet.

2. Adaugă brânza de vaci și amestecă bine. Apoi adaugă făina treptat până se încorporează toată, amestecând cu mâna.

3. Din aluatul rezultat modelează un fel de gogoșele cu gaură la mijloc și un număr egal de biluțe din aceeași cocă.

4. Într-o tigaie adâncă și mare care nu lipește, pune ulei la încins. Pune la prăjit atât gogoșelele, cât și biluțele, până se rumenesc frumos pe fiecare parte.

Citeste si: CHEESECAKE PIÑA COLADA

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 20 min

Gata in: 20 min

INGREDIENTE

Pentru crustă

120 g biscuiți graham sfărâmați bine

8 linguri de unt topit

40 g zahăr

Pentru cremă

240 ml frișcă lichidă

240 g cremă de brânză dulce, la temperatura camerei

600 g ananas tocat mărunt și scurs bine de zeamă

100 g fulgi de cocos

40 g zahăr

2 lingurițe esență de rom

3 lingurițe esență de vanilie

MOD DE PREPARARE

Cheesecake Piña Colada – Fără coacere. Rapid și ușor de făcut. Și, cel mai important lucru, demențial de bun! E exact genul de desert pentru care ai renunța la orice dietă și l-ai mânca, fără să respiri, în fiecare zi. Fă împreună cu noi acest cheesecake Piña Colada!

Cu ajutorul unei furculițe, combină și amestecă bine ingredientele pentru crustă. Tapetează o tavă cu acest blat, presând bine cu fundul unei linguri. Dă la frigider și apucă-te de cremă.

Bate, în vase separate, frișca și crema de brânză. Adaugă zahărul și esențele peste crema de brânză.

Adaugă peste și frișca, ananasul și fulgii de cocos.

Pune crema peste blat, întinzând cu ajutorul unei spatule. Dă la frigider pentru cel puțin 4 ore.

Sursa: retete.unica.ro