Prajitura cu cacao

Ingrediente:

250 g faina

o lingura cacao

250 g zahar

3 oua

16 g praf de copt

130 g apa

esenta de rom

130 g ulei de seminte sau de masline

Mod de preparare:

Punem in vasul robotului/mixerului, ouale, zaharul si le zbatem bine pana obtinem o crema spumoasa. Adaugam uleiul, apa, esenta, faina cernuta si, la sfarsit, praful de copt. Amestecam bine toate ingredientele, apoi impartim compozitia in doua (aproximativ). In una din parti adaugam cacao si amestecam bine.

Luam forma de ciambella, o ungem cu unt si o tapetam cu faina, punem un strat de compozitie alba, un strat de compozitie cu cacao, asta pana terminam ambele compozitii. Bagam tava in cuptorul preincalzit la 160 de grade, timp de cca 25 de minute, apoi ridicam temperatura la 185 de grade pentru cca 15 minute (e bine sa facem proba cu scobitoarea sa nu se usuce)

Scoatem din cuptor si lasam sa se raceasca bine, scoatem din forma, asta e partea de dedesubt un pic ondulata, taiem si servim.

Citeste si: Reteta de amandine

Ingrediente:

Pentru blat:

180 g faina

6 oua mari

40 ml apa

40 ml ulei

200 g zahar

3 linguri cu varf cacao

1 plic praf de copt

Pentru sirop:

500 ml apa

250 g zahar

2 fiole de rom

2 plicuri cappucino de ciocolata

Pentru crema de ciocolata:

3 galbenusuri

250 g margarina

150 g zahar pudra vanilat

4 lg cacao

rom

Mod de preparare:

Blat:

Incingem cuptorul la 180 grade. Separam albusurile de galbenusuri.

Galbenusurile le frecam cu ulei, pana devin ca o maioneza subtire.

Albusurile batute spuma tare (sa nu se desprinda de pe paletele mixerului).

Cand spuma e tare punem zaharul, apa, pasta de galbenusuri si amestecam cu o spatula de lemn, cu mixari de sus in jos. Punem apoi, in ploaie, faina amestecata, in prealabil, cu cacao si praf de copt. Compozitia omogena se pune intr-o tava unsa cu grasime si tapetata cu faina si se baga la cuptor aproximativ 30 minute.

Sirop:

Intr-o craticioara punem la topit zaharul impreuna cu 2 linguri de apa. Cand zaharul este caramelizat, respectiv este de un auriu frumos, punem restul de apa, incalzita in prealabil. Cand zaharul este topit, punem pliculetele de capucino si romul. Lasam siropul la racit.

Crema de ciocolata:

Margarina moale (nu topita) se freaca pana devine subtire, dupa care adaugam zaharul si amestecam pentru omogenizare. La sfarsit punem cacao. galbenusurile si romul.

Scoatem blatul de la cuptor, il taiem in jumatate pe lungime si il lasam sa se raceasca complet (Atentie! Daca blatul este cald, se topeste crema).

Insiropam prima jumatate de blat cu jumatate din sirop, apoi punem crema de cacao. Peste crema punem al doilea blat, pe care il insiropam cu restul de sirop.

Dam amandina la frigider 3-4 ore.

Glazura, care poate fi facuta din plic special, se intinde pe fiecare prajitura in parte (taiem in patratele prajitura inainte). Se orneaza cu frisca si migdale.

Sursa: culinar.bzi.ro

Articol preluat integral cu acord scris.