Una dintre cele mai simple, aromate, gustoase și fragede prăjituri pe care le poți face acasă, fără să petreci prea mult timp în bucătărie sau să-ți golești portofelul.
TIMPI DE PREPARARE
Timp de preparare: 20 min
Timp de gatire: 35 min
Gata in: 55 min
INGREDIENTE
Pentru blaturi
500 g făină
200 g unt moale/untură
100 g smântână
1 ou
150 g zahăr
2 fiole zahăr vanilat
10 g praf de copt
1 vârf de cuțit de sare
Pentru umplutură
1, 5 kg mere
3 linguri zahăr
1 linguriță cu vârf scorțisoară pudră
MOD DE PREPARARE
Cum se face plăcinta cu mere
Începem cu umplutura, ca să aibă timp să se răcească în timp ce ne ocupăm de aluat.
Spală merele, dă-le pe răzătoarea mare (cu tot cu coajă, dacă nu te deranjează). Pune-le la calit într-un vas care nu lipește, cu 3-5 linguri de zahăr. Adaugă și scorțișoara după 5 minute. Amestecă ocazional și, când se mai evaporă zeama, dă de pe foc și lasă la răcit.
Trecem la aluat
Într-n castron mare, freacă untul cu zahărul. Adaugă esența de vanilie și oul și bate ușor până obții un rezultat cremos. Pune și smântâna, amestecă până la omogenizare.
Separat, combină făina cu sarea și praful de copt apoi adaugă peste amestecul cremos de mai sus, amestecând bine cu o lingură de lemn. Când aluatul care se formează se întărește și nu mai merge amestecat cu lingura, frământă cu mâna.
Când nu mai e lipicios aluatul, împarte-l în 2 bile egale. Presară făină pe masă și întinde cu făcălețul una din cele 2 bile (cât să-ți acopere tava în care vrei să faci plăcinta cu mere). Pune prima foaie în tavă și așează umpltura deasupra.
Întinde și a doua bilă de aluat (fix cum ai procedat cu prima) și apoi acoperă cu ea umplutura din tavă.
Dă tava la cuptorul preîncălzit timp de 30-35 de minute sau până când observi că s-a copt aluatul.
Scoate din cuptor și lasă puțin la răcit. Presară zahăr pudră pe deasupra plăcintei cu mere și porționeaz-o.
Citeste si TIRAMISU CU CĂPȘUNI – FĂRĂ COACERE
TIMPI DE PREPARARE
Timp de preparare: 15 min
Gata in: 15 min
INGREDIENTE
500 g pișcoturi
400 g căpșuni
250 ml smântână pentru frișcă (cât mai grasă posibil)
250 g mascarpone (la temperatura camerei)
3 linguri de zahăr
2 fiole esență de vanilie
1 fiolă esență de lămâie
350 ml limonadă (zeama de la o lămâie + 3 lingurițe de zahăr vanilat+ 280 ml apă călduță)
Tiramisu cu căpșuni – fără coacere, fără multă muncă și cu un gust excepțional! Cu gustul lui dulce-acrișor și fresh, merge perfect în zilele călduroase de vară ca alternativă a variantei clasice de tiramisu cu ness.
Spală căpșunile și ține o mână-două din ele pentru decorat ultimul strat. Peste restul, toarnă o lingură de zahăr într-un bol. Lasă-le așa circa 1 oră ca să iasă sucul din ele. Cu ajutorul unui blender, fă piure căpșunile cu zahăr.
Bate smântâna, restul de zahăr și vanilia cu un mixer până obții o spumă tare și omogenă. Adaugă mascarpone (făcut de casă după rețeta de aici), treptat și amestecă, crescând încet viteza, până la omogenizare (Nu bate prea mult timp, riști să se taie).
Stoarce lămâia, combin-o cu zahărul vanilat și esența de lămâie și diluează cu apa călduță. Înmoaie pișcoturile, pe rând, în limonadă și pune-le pe fundul tăvii.
Întinde un strat de piure de căpșuni deasupra, apoi pune jumătate din crema obținută peste ele. Apoi încă un strat de pișcoturi înmuiate în limonadă. Întinde și restul de piure de căpșuni și de cremă deasupra și decorează cu mâna de căpșuni ținute la început deoparte, feliate.
Se dă la rece între 20 de minute și 3 ore.
Sursa: retete.unica.ro
Timp de preparare: 40 de minute Cantitate: pentru 4 persoane Ingrediente -2 pachete biscuiti populari…
Usor de facut si foarte delicios! Inlocuiti carnea cu aceasta “deliciosenie” si veti fi incantati.…
Budinca din branza cu stafide este un desert gingas si sanatos, adorat atat de copii,…
Ingrediente: salam 2 tipuri a cate 200 gr fiecare 300 gr faina 1 rosie 2…
Ingrediente: Pentru blatul de cacao: 150g unt la temperatura camerei 1 galbenus 100g zahar un…
Ingrediente: 1,5 l lapte 12 oua 300 g zahar ½ lingurita sare 1 pliculet zahar…