Krem a la krem

INGREDIENTE

Pentru blat

250 g cremă de ciocolată

6 ouă

150 g zahăr

1 vârf de linguriță de sare

Pentru cremă

250 ml frișcă lichidă

200 ml lapte

250 g cremă de vanilie

Pentru glazură

250 ml glazură de ciocolată

2 linguri lichior/brandy/afinată

MOD DE PREPARARE

Krem a la krem – o prăjitură care ți se topește în gură la propriu, pe care toată lumea o adoră și o face în ultima vreme. Am făcut-o și… am înțeles de ce, e fantastică! Nu are făină în compoziția blatului, lucru care îi dă o consistență absolut deosebită.

Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și tapetează o tavă cu hârte de copt. Separă albușurile de gălbenușuri.

Bate, cu ajutorul mixerului, albușurile cu sarea până obții o spumă tare. Adaugă apoi, treptat și amestecând continuu, câte o lingura de zahăr. Adaugă și gălbenușurile, tot pe rând și amestecând continuu. Dă viteza mixerului mică și toarnă încet și crema de ciocolată.

Toarnă compoziția în tavă și dă-o la cuptor circa 20-25 de minute. Scoate blatul și lasă-l la răcit.

Între timp treci la cremă. Bate frișca cu laptele într-un bol, adaugă crema de vanilie. Amestecă bine cu mixerul preț de câteva minute pâna se întărește și omogenizează crema. Întinde-o bine peste blatul răcit și dă la frigider.

Adaugă celor 250 g de glazură de ciocolata 2 linguri de lichior/brandy/afinată. Toarnă glazura răcită peste prăjitura scoasă din frigider. Dă din nou la frigider până se întărește glazura.

Notă: Rețeta originală a prăjiturii oferea varianta de cremă – vanilie și ciocolată deopotrivă – la plic. Noi am preferat să dăm varianta de la zero a rețetei, pentru cei care nu folosesc ajutoare-praf din comerț. Dacă totuși doriți să folosiți praf de cremă, puteți înlocui cantitățile date de noi cu câte 1 plic de cremă în parte. Atâta tot.

Citeste si: PAPANAŞI PRĂJIŢI, CU DULCEAŢĂ ŞI SMÂNTÂNĂ

INGREDIENTE

250 g branza de vaci

3 linguri faina

1 bucata ou

1 lingurita bicarbonat de sodiu

1 lingurita otet

1 ulei pentru prajit

300 ml smantana

1 ceasca gem dupa gust

MOD DE PREPARARE

Papanaşi prăjiţi, cu dulceaţă şi smântână – desert tradițional românesc
(originar din Moldova, mai exact) extrem de popular. Și nu e de mirare, sun absolut delicioși și se fac mai ușor decât am crede!

Învaţă să prepari cei mai delicioşi papanaşi din România, după o reţetă clasică şi simplu de urmat.

Mod de preparare:

1. Oul se bate bine într-un castron. Adaugă peste bicarbonatul stins în prelabil cu o linguriță de oțet.

2. Adaugă brânza de vaci și amestecă bine. Apoi adaugă făina treptat până se încorporează toată, amestecând cu mâna.

3. Din aluatul rezultat modelează un fel de gogoșele cu gaură la mijloc și un număr egal de biluțe din aceeași cocă.

4. Într-o tigaie adâncă și mare care nu lipește, pune ulei la încins. Pune la prăjit atât gogoșelele, cât și biluțele, până se rumenesc frumos pe fiecare parte.

Citeste si: CHEESECAKE PIÑA COLADA

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 20 min

Gata in: 20 min

INGREDIENTE

Pentru crustă

120 g biscuiți graham sfărâmați bine

8 linguri de unt topit

40 g zahăr

Pentru cremă

240 ml frișcă lichidă

240 g cremă de brânză dulce, la temperatura camerei

600 g ananas tocat mărunt și scurs bine de zeamă

100 g fulgi de cocos

40 g zahăr

2 lingurițe esență de rom

3 lingurițe esență de vanilie

MOD DE PREPARARE

Cheesecake Piña Colada – Fără coacere. Rapid și ușor de făcut. Și, cel mai important lucru, demențial de bun! E exact genul de desert pentru care ai renunța la orice dietă și l-ai mânca, fără să respiri, în fiecare zi. Fă împreună cu noi acest cheesecake Piña Colada!

Cu ajutorul unei furculițe, combină și amestecă bine ingredientele pentru crustă. Tapetează o tavă cu acest blat, presând bine cu fundul unei linguri. Dă la frigider și apucă-te de cremă.

Bate, în vase separate, frișca și crema de brânză. Adaugă zahărul și esențele peste crema de brânză.

Adaugă peste și frișca, ananasul și fulgii de cocos.

Pune crema peste blat, întinzând cu ajutorul unei spatule. Dă la frigider pentru cel puțin 4 ore.

Sursa: retete.unica.ro