Doboș tort

Ingrediente

Pentru foi:

75 g făină

75 g amidon

150 g zahăr pudră

6 ouă

o linguriţă coajă rasă de lămâie sau portocală

Pentru cremă:

175 g ciocolată neagră

250 g unt

3 gălbenuşuri

100 g zahăr pudră

o lingură rom

Pentru glazură:

2 linguri unt

125 g zahăr

Mod de preparare:

Făina şi amidonul se amestecă, se cern şi se pun deoparte 100 de grame din acest amestec. Se freacă gălbenuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr până ce curge crema în fir continuu şi apoi se adaugă coaja de citrice.

Albuşurile se bat spumă cu restul zahărului şi apoi două linguri din spumă se pun peste gălbenuşuri. Se mixează şi se pune amestecul de făină. Se adaugă şi restul spumei şi se amestecă delicat.

Aluatul obţinut se împarte în 6 părți, din care se coc foile, una câte una, fiecare, separat, câte 5-6 minute.

Pentru cremă se topeşte ciocolata, se freacă untul cu gălbenuşurile, romul şi zahărul şi apoi se pune ciocolata călduţă. Se amestecă până la perfecta omogenizare.

Înr-o tavă se aşază straturi de foi şi cremă, lăsând de o parte o singură foaie, iar cu restul cremei se înveleşte tortul. Pentru glazură, se caremelizează zahărul şi se adaugă untul. Se întinde amestecul de caramel pe foaia rămasă şi se lasă să se întărească. Apoi se taie în 16 raze de cerc care se aşază deasupra tortului doboș.

Citeste si: Perfect însiropată, cu nucă din belșug, dulce și aromată…așa trebuie să fie o baclava perfectă

Ingrediente:

250 g amestec de nuci și migdale

80 g zahăr pudră

200 g unt topit

250 g foi de plăcintă

Pentru sirop:

550 ml apă

500 g zahăr pudră

3 linguri miere

3 linguri apă de flori de portocal (facultativ)

1. La robot se mărunțesc mai mare migdalele și nucile.

2. Pentru siropul de baclava, zahărul și apa se pun pe foc și se lasă la fiert până ce se obține un sirop. Se trage de pe foc și se adaugă mierea, apa de flori de portocal și se lasă la răcit.

3. Se unge cu unt forma de copt, se așază o foaie de plăcintă, se unge cu unt topit, se așază altă foaie care se unge cu unt topit.

4. Se procedează la fel cu încă alte trei foi. Trebuie să fie 5 foi ca bază.

5. Se repartizează amestecul de nuci și migdale amestecate cu zahărul pudră, se stropesc din loc în loc cu sirop și se acoperă cu alte cinci foi unse cu unt între ele.

6. Ultima foaie de plăcintă care se așază peste alte 5 se taie, apoi se dă totul la cuptor pentru 40 de minute.

7. Imediat cum se scoate din cuptor, se toarnă siropul. Se acoperă și se lasă de pe o zi pe alta.

Citeste si: Budincă de griș

Din când în când, ne aducem aminte de simplele deserturi din copilărie și ne lovește o poftă de ceva bun și un dor de mama și bunica! Cu dor și poftă vă poftesc la o budincă de griș! Voi o faceți în același fel?

Ingrediente:

500 ml lapte

100 g griș

2 linguri zahăr

2 ouă

Pentru copt:

100 g zahăr cristale

Pentru decor:

50 g stafide

1. Laptele și zahărul se pun pe foc și când dă în clocot se pune grișul.

2. Se micșorează focul, se amestecă până ce grișul este fiert și apoi se lasă la răcit.

3. Se pun gălbenușurile și apoi albușurile bătute spumă.

4. Într-o oală care să încapă la cuptor se pune zahărul la topit, se rotește vasul pentru ca zahărul caramel să atingă și pereții. Se pune amestecul cu griș și ouă și se lasă la cuptor pentru 10 minute.

Budinca de griș se răstoarnă pe un platou și se servește rece, cu stafide.

Sursa:www.libertateapentrufemei.ro