Cum pregătești șorici și jumări delicioase

Masa de Crăciun nu ar fi completă, dacă nu ai avea și un platou cu șorici și jumări gustoase și fragede, garnisite cu muștar. Iată câteva dintre cele mai bune sfaturi pentru a pregăti șorici și jumări fără cusur!

Nu este complicat să pregătești șorici și jumări gustoase, chiar dacă nu ai experiență îndelungată în bucătărie. Trebuie doar să cumperi șorici proaspăt, alb și curat, bine curățat de păr.

Dacă vrei șoriciul să fie mai moale, se lasă un strat de câțiva milimetri de grăsime. Dacă vrei să fie mai crocant, se curăță tot stratul de grăsime albă cu un cuțit bine ascuțit.

Cum să pregătești șorici și jumări în mod tradițional

Șoriciul se freacă bine cu sare grunjoasă, se șterge cu un șervet curat și se taie fâșii subțiri de un deget și lungi.

Se așează bucățile de șorici într-un borcan de sticlă și se pun printre ele felii de usturoi și boabe de piper.

Pe măsură ce umpli borcanul cu șorici, se presară și câte o lingură de sare, care ajută la conservarea lui.

La final, când borcanul este plin, se adaugă apă rece, se pune capacul și se lasă la frigider.

Dacă saramura se tulbură, se schimbă de câteva ori ca să fie proaspătă și curată.

Ținut la saramură cu usturoi, șoriciul va rămâne fraged și gustos.
Poate fi consumat ca atare, adăugat la piftie sau copt în cuptor până devine ușor crocant.

Cum să prăjesc jumările

Alege bucăți mari de slănină cu șorici și câteva șuvițe de carne și curăță-le bine de păr.

Taie bucățile de clănină în cubulețe.

Pune-le la fiert într-o cratiță cu pereții groși sau într-un tuci, cu apă doar atât cât să acopere jumările.

După ce s-a evaporat apa, lasă jumările să se rumenească în propria untură pentru a fi crocante.

Scurge grăsimea și scoate jumările pe o farfurie, presară sare și așteaptă să se răcească.

Jumările se păstrează la rece în cutii alimentare acoperite și se consumă ca atare sau se adaugă la mâncărurile din varză și fasole.

Citeste si: Fursecuri daneze cu vanilie

Delicioasele fusecuri daneze cu vanilie pot fi facute foarte usor la tine acasa. Desigur, reteta nu este cea originala, caci aceea este secreta, insa nu vei putea sa faci diferenta intre aceste fursecuri daneze si cele pe care le poti cumpara din comert, cele autentice.

INGREDIENTE

1 ou

200 g unt nesarat la temperatura camerei

100 g zahar pudra

300 g faina

esenta de vanilie

MOD DE PREPARARE:

1. Preincalzeste cuptorul la 200°.

2. Amesteca toate ingredientele pana cand obtii un amestec omogen.

3. Formeaza biscuitii danezi cu vanilie formand bilute cu palmele umezite si aplatizandu-le sau, ideal, cu o presa de biscuiti.

4. Coace fursecurile daneze timp de 7-8 minute, pana cand devin usor aurii pe partea de jos.

Sursa: www.libertatea.ro