Cremoși în interior, înveliți de o crustă aromată și crocantă, taman buni de făcut când vrei să impresionezi musafiri cu un preparat delicios dar care pe tine să nu te solicite prea mult

O versiune extrem de gustoasă de cartofi gratinați, originară din Franța, ușor de făcut.

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 10 min

Timp de gatire: 55 min

Gata in: 65 min

INGREDIENTE

500 g cartofi

250 ml smântână de gătit

100 ml lapte

150 g parmezan

100 g cașcaval afumat

2 căței de usturoi

40 g unt

sare, piper, nucșoară – după gust

MOD DE PREPARARE

Preîncălzește cuptorul. Unge o tavă care nu lipește cu unt.

Spală, curăță și taie cartofii în felii rotunde și destul de subțiri (un pic mai groase decât ai tăia dacă ai face chips-uri de casă). (Poți folosi la feliat chiar aparatul de curățat cartofi, va merge mai repede)

Într-un bol, amestecă smântâna cu laptele, usturoiul pisat și condimentele. Combină cu cartofii.
Aliniază (după bunul plac, deisgur) cartofii în tava dinainte pregătită.

Presară deasupra, din belșug, cașcavalul afumat și parmezanul. Mai poți presăra, dacă dorești, pe deasupra, un praf de nucșoară.

Dă la cuptor pentru aproximativ 55 de minute. Se servesc fierbinți.

CARTOFI CU BRÂNZĂ LA CUPTOR

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 20 min

Timp de gatire: 50 min

Gata in: 1 ore, 10 min

INGREDIENTE

700-800 g cartofi

200 g brânză telemea

1 ceapă sau 2-3 fire ceapă verde

5-6 căţei de usturoi

1 ceasca smântână

150 ml lapte

sare

piper

25 g unt pentru uns tava

1 lingura pesmet

2 linguri caşcaval ras

1 lingurita boia de ardei

MOD DE PREPARARE

1. Cartofii se curăţă, se spală şi se taie rondele groase de 3-4 mm. Ceapa şi usturoiul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt.

2. Brânza se rade şi se amestecă cu smântâna. Se adaugă laptele şi se condimentează cu sare şi piper.

3. Se unge un vas termorezistent cu unt şi se tapetează cu pesmet. Se pun straturi succesive de cartofi, o parte din ceapa şi usturoiul fin tocate şi câte o porţie din compoziţia de lapte cu brânză şi smântână. Se coc în cuptorul încins, la foc potrivit, 20 minute.

4. Se scoate tava din cuptor, se presară caşcavalul şi boiaua de ardei. Se pun din nou în cuptor şi se mai coc, la foc potrivit, 30 minute.

Sursa: retete.unica.ro