Ciuperci umplute- varianta de post

Ingrediente pentru ciuperci umplute- varianta de post:

● 20 ciuperci cu pălării mari

● 1-2 cartofi

● 1/2 dovlecel

● o ceapă

● 2-3 fire pătrunjel

● sare

● ulei

1. Se curăță cartofii și se fierb în apă cu sare 20 de minute. Se scot și se taie apoi cubulețe. Dovlecelul se taie și el cubulețe.

2. Într-o tigaie cu ulei se călește ceapa curățată, spălată și tăiată julien. Apoi se adaugă cubulețele de cartofi fierți și cubulețele de dovlecel. Se lasă 10 minute la călit și se trage tigaia de pe foc.

3. De la ciuperci se păstrează numai pălăriile care se stropesc cu ulei și se presară cu sare.

4. Se așază pălăriile în tava de copt, se umplu cu compoziția de cartofi și se presară pătrunjel tocat mărunt deasupra. Se lasă la cuptor 15 minute.

Citeste si: Halva cu nuci

Ingrediente Halva cu nuci

250 g făină

110 ml ulei de floarea – soarelui

55 ml ulei de măsline

200 g miez de nucă

Pentru sirop

1 l apă

560 g zahăr

170 g miere

3 batoane scorțișoară

3 cuișoare

coaja de la o portocală

1. Se prepară întâi siropul pentru halva, pentru care apa, zahărul, scorțișoara, cuișoarele și coaja întreagă de la portocală se pun pe foc. Se lasă 5 minute la foc mare și apoi 10 minute la foc mic. Se trage de pe foc și se scot scorțișoara și coaja de portocală.

2. Se toarnă uleiul de măsline într-o tigaie și, după ce se încinge, se adaugă făina. Se amestecă energic și se lasă pe foc până ce compoziția devine ușor maronie.

3. Se trage amestecul de făină de pe foc, se pune siropul și se amestecă energic. Se adaugă nucile mărunțite și apoi se pune amestecul într-o formă unsă cu ulei. Se lasă la frigider 36 de ore și apoi se poate servi.

Citeste si:Tort cu cafea și fistic

Ingrediente:

Pentru un blat:

● 100 g făină

● 4 ouă

● 40 g fistic

● 150 g zahăr

Pentru umplutură:

● 300 g zahăr pudră

● 60-100 ml apă

● 10 gălbenușuri

● 400 g unt

● esență de cafea, după gust

Pentru decor:

● fistic măcinat mai mare

1. Gălbenușurile se freacă bine cu zahărul și apoi se adaugă fisticul măcinat, transformat într-o pudră fină asemănătoare făinii.

2. Se mixează și se pune făina. Se bat albușurile spumă și se adaugă, se amestecă delicat, iar compoziția rezultată se toarnă într-o tavă. Se coace 10 minute. Operațiunea se repetă de două ori pentru a obține trei blaturi distincte.

3. Pentru cremă, apa și zahărul se pun pe foc pentru a obține un sirop. Între timp, gălbenușurile se mixează întâi singure, la viteză mică și apoi se toarnă siropul mixând tot la viteza mică. Se amestecă până ce se
obține o cremă de culoare albă, în care se pune untul tăiat cubulețe. Se mixează în continuare până se obține o cremă omogenă, se pune esența de cafea după gust.

4. Blaturile se montează cu crema între ele, având grijă să se oprească și pentru decor. Tortul se acoperă pe margine cu fistic și se lasă la frigider 3 ore.

Sursa:www.libertateapentrufemei.ro