Cine iubește dulciurile cu caramel va fi de-a dreptul îndrăgostit de aceste mini tarte cu nuci caramelizate. Serios acum, poate rezista cineva în fața acestor mini tarte?

Ingrediente:

Pentru aluat:

80 g zahăr

2 plicuri zahăr vanilinat

200 g făină

120 g unt

2 ouă

Pentru sosul caramel:

100 ml frișcă lichidă

125 g zahăr

25 g unt

125 g nuci întregi

1. Pentru aluat, untul tăiat cubulețe se amestecă cu făina folosind degetele. Apoi, se face un gol la mijloc, se pun ouăle, se adaugă cele două tipuri de zahăr și se amestecă până se transformă într-un aluat care se dă două ore la rece.

2. Pentru caramel, se fierbe frișca și se dă deoparte. Apoi, se pune zahărul pe foc, se amestecă pentru a se topi si, când ajunge la culoarea dorită, se adaugă imediat untul și frișca răcită. Se lasă să mai dea un clocot și se pun nucile imediat. Se amestecă.

3. Aluatul de tarte, de la rece, se întinde într-o foaie subțire, se taie pe măsura formelor de copt și se transferă în forme. Se pune amestecul de nuci și se dau la cuptor pentru 25 de minute. Se servesc reci.

Citeste si: Avem o rețetă mai deosebită cu carne de pui- piept de pui umplut. Suntem siguri că o să vă placă

Ingrediente:

4 felii piept de pui

200 g fasole păstăi

un ardei gras

4 felii bacon

sare

piper

100 ml vin alb

2 linguri ulei

Pentru servit:

smântână

muștar

mărar

1. Ardeiul tăiat fâșii pe lung și fasolea se pun în tigaie cu o lingură de ulei, sare și piper. Se lasă 5 minute, cât să se înmoaie și apoi se transferă pe cele patru felii piept de pui.

2. Se rulează, se acoperă cu bacon și se prind cu scobitori. Se adaugă restul de ulei în tigaie și se rumenesc rapid.

3. Pieptul de pui se transferă apoi într-un vas de cuptor, se pune uleiul din tigaie, se adaugă vin și se lasă la cuptor 20 de minute. Se aduc la masă cu sos din smântână, muștar și mărar.

Citeste si: Perfect însiropată, cu nucă din belșug, dulce și aromată…așa trebuie să fie o baclava perfectă

Ingrediente:

250 g amestec de nuci și migdale

80 g zahăr pudră

200 g unt topit

250 g foi de plăcintă

Pentru sirop:

550 ml apă

500 g zahăr pudră

3 linguri miere

3 linguri apă de flori de portocal (facultativ)

1. La robot se mărunțesc mai mare migdalele și nucile.

2. Pentru siropul de baclava, zahărul și apa se pun pe foc și se lasă la fiert până ce se obține un sirop. Se trage de pe foc și se adaugă mierea, apa de flori de portocal și se lasă la răcit.

3. Se unge cu unt forma de copt, se așază o foaie de plăcintă, se unge cu unt topit, se așază altă foaie care se unge cu unt topit.

4. Se procedează la fel cu încă alte trei foi. Trebuie să fie 5 foi ca bază.

5. Se repartizează amestecul de nuci și migdale amestecate cu zahărul pudră, se stropesc din loc în loc cu sirop și se acoperă cu alte cinci foi unse cu unt între ele.

6. Ultima foaie de plăcintă care se așază peste alte 5 se taie, apoi se dă totul la cuptor pentru 40 de minute.

7. Imediat cum se scoate din cuptor, se toarnă siropul. Se acoperă și se lasă de pe o zi pe alta.

Sursa:www.libertateapentrufemei.ro