Ceva sățios și extrem de gustos– pe scurt masa ideala în absolut orice situație!

În general, caserolele de mâncare sunt o soluție la care apelăm atunci când nu știm, pur și simplu, cum să combinăm ce mai avem prin frigider pentru a rezulta o masă gustoasă.

Sau când suntem pe fugă și vrem să mâncăm, pe repede-înainte, ceva sățios și extrem de gustos. Mai jos vă prezentăm cea mai bună variantă de caserolă posibilă, inventată de însuși Jamie Oliver! De ce este cea mai bună?

Deoarece adună ingrediente pe care nu există om să nu le adore, se face incredibil de rapid și super ușor – pe scurt masa IDEALĂ în absolut orice situație!

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 15 min

Timp de gatire: 35 min

Gata in: 50 min

INGREDIENTE

unt (pentru uns tava)

ulei (pentru călit)

1 praf de sare

1 ceapă mică, tocată

1 ardei galben mediu, tocat mărunt

1 ardei roșu mediu , tocat mărunt

5 ouă mari

200 ml lapte

3/4 linguriță sare și 1/4 linguriță piper

200 g brânză cheddar/cașcaval

200 g șuncă

1 pâine (cam de 230-250 g) tăiată felii

MOD DE PREPARARE

Unge o tavă cu unt și preîncălzește cuptorul la treaptă mare.

Călim ceapa (adăugând și praful de sare) într-o tigaie până devine ușor translucidă și se înmoaie (între 2 și 5 minute). Adăugăm și ardeii tocați, lăsăm totul pe foc pentru alte 3-5 minute.

Acoperim fundul tăvii cu un strat de felii de pâine. Turnăm deasupra jumătate din legumele călite, jumătate din cantitatea de șuncă tăiată și jumătate din cea de brânză/cașcaval ras. Repetă mișcarea, începând cu pâinea și terminând cu cașcavalul.

Într-un bol mediu, bate bine ouăle cu laptele, sarea și piperul și toarnă-le peste conținutul tăvii. Dă la cuptor pentru 35 de minute (dacă este nevoie, poți lăsa până la 45 de minute)

P.S.: Dacă vrei să servești această caserolă pe post de mic-dejun dar nu vrei să o faci dimineața, poți să o prepari cu o seară înainte, să acoperi cu o folie de plastic tava și să o dai la frigider peste noapte.

Dacă faci asta, e nevoie să lași caserola să stea la temperatura camerei aproximativ 30 de minute până o bagi la cuptor.

Sursa: