Asa faci cea mai rapida si delicioasa prajitura. Se numeste Toblerone si nu ai cum sa ii rezisti gustului rafinat.
Ingrediente:
1 ceasca biscuiti faramitati
1 ceasca zahar
½ ceasca smantana grasa
¼ ceasca migdale zdrobite
200 gr ciocolata Toblerone (cu lapte sau neagra) pentru ras
200 gr ciocolata Toblerone (cu lapte sau neagra) topita
500 gr crema de branza
80 gr unt topit
Amestecati biscuitii, untul si migdalele. Bateti la mixer crema de branza si zaharul pana se dizolva zaharul. Adaugati smantana, ciocolata topita si turnati peste amestecul de biscuiti continuand sa amestecati pana se omogenizeaza bine.
Turnati compozitia intr-o tava, radeti ciocolata si dati la rece 2-3 ore.
Si cum in cele mai multe retete trebuie sa folosim ciocolata topita, este foarte important sa stim cum sa o topim corect. Astfel ii vom pastra gustul si diferitele nuante, insa vom si reusi sa lucram cu aceasta asa cum cere reteta, avand asigurat succesul.
Cum se topeste ciocolata
Exista mai multe multe modalitati de a topi ciocolata:
Prima si cea mai simpla este de a rupe ciocolata patratele si a o baga in cuptorul cu microunde. Nu recomandam aceasta cale din doua motive: cuptorul cu microunde nu este sanatos, asa ca ar fi mai bine sa limitam cat mai mult cu putinta folosirea lui.
Al doilea motiv este acela ca ciocolata nu va fi incalzita uniform. Nu uitati ca in cuptorul cu microunde nu putem amesteca continuu pentru a omogeniza si a ajuta caldura sa se distribuie uniform. Microundele vor incalzi mai mult o parte a vasului decat cealalta, iar ciocolata se va topi si va incepe sa fiarba in acel punct. In acest moment, cand ciocolata a inceput deja sa fiarba, putem spune ca am pierdut-o. Textura, aromele, finetea, toate dispar.
A doua modalitate folosita si recomandata este topirea ciocolatei pe baie de aburi. Se rupe ciocolata in patratele si se pune intr-o cratita mica sub care se afla o alta cratita, mai mare, umpluta pana la jumatate cu apa. Daca alegeti sa folositi aceasta metoda, este important sa retineti ca cel mai bine este sa se lucreze la foc mic.
Astfel avem timp sa amestecam continuu in ciocolata; vom distribui uniform temperatura si vom topi ciocolata uniform, obtinand o ciocolata topita cremoasa. Pentru a o mentine cremoasa, pufoasa, usor de lucrat, cand ciocolata s-a topit complet, se adauga o lingura de unt si 2-3 linguri de lapte.
Cantitatile se vor adapta la cantitatea de ciocolata pe care doriti sa o topiti. Se va amesteca bine totul si se va lasa sa se raceasca lent, la temperatura camerei. In timpul racirii, se mai amesteca din cand in cand pentru a nu lasa ciocolata sa prinda crusta.
A treia metoda, la fel de sigura ca cea de-a doua, este topirea indirecta ciocolatei, daca o putem numi asa, in sensul ca nu vom infierbanta direct ciocolata ci vom pune sa se infierbante, tot pe baie de aburi pentru a nu risca nimic, smantana. Cand smantana a ajuns aproape la punctul de fierbere, se ia de pe foc si se adauga ciocolata rupta in patratele, se lasa 1-2 minute, apoi se amesteca bine pana se topeste toata ciocolata.
Astfel se obtine o crema de ciocolata topita foarte fina si densa, insa care va face ce vrem noi sa faca, conform retetei. E importat ca, daca alegeti sa topiti ciocolata folosind aceasta metoda, sa nu lasati smantana sa fiarba, ci sa o aduceti numai pana la punctul de fierbere, adica sa o infierbantati bine.
Ca o concluzie, e important sa retinem ca topirea ciocolatei cere rabdare si atentie, insa merita pentru ca, daca se respecta pasii, rezultatul este fascinant.
Sursa: kfetele.ro
Articol preluat integral cu acord scris.