Ingrediente pentru pâine de casă împletită:
● 450 g făină
● 270 ml apă călduță
● 20 g drojdie proaspătă
● o linguriță sare
● o lingură rasă zahăr
● 2 linguri ulei de măsline
Pentru uns:
● apă călduță
● susan și mac
1. Drojdia se amestecă într-o cană cu zahărul, puțină făină și 4 linguri de apă. Se lasă maiaua să crească.
2. Într-un bol încăpător, se amestecă făina cu sarea și se face o gaură la mijloc, unde se pune maiaua. Se amestecă ingredientele, turnând apă câte puțin, terminând cu uleiul pus în fir subțire, până aluatul nu se mai lipește de mâni. Aluatul rezultat, omogen și elastic, se lasă la crescut într-un vas călduț, uns cu ulei, acoperit cu un prosop.
3. După ce a crescut, se modelează o pâine mare împletită în două, sau două pâini mai mici. Pâinile se așază în tăvi tapetate cu hârtie de copt și se lasă la crescut. După ce și-au dublat volumul, se ung cu apă călduță, se presară semințe de mac, susan și se dau la copt. Pâinea e gata când capătă o culoare arămie și se desprinde de marginile tăvii.
Citeste si: Dacă vrei să obții o prăjitură super cremoasă să încerci rețeta asta de prăjitură cu brânză și banane
Ingrediente pentru prăjitură cu brânză și banane:
Pentru blat:
● 150 g biscuiți
● 50 g unt
Pentru crema de interior:
● 2 banane mari sau 3 mici, foarte bine coapte
● 300 g brânză de vaci
● 3 ouă
● 100 g zahăr
● 1/2 linguriță scorțișoară
● 100 g mascarpone
● o lamâie verde
Pentru servit:
● o banană
● sirop caramel
1. Pentru blat, se topește untul și se amestecă cu biscuiții fărâmițați. Se pune aluatul într-o formă de copt cu pereți detașabili.
2. Pentru umplutură, bananele, brânza de vaci și brânza mascarpone se amestecă 30 de secunde cu mixerul, se adaugă zahărul, piureul de banane, ouăle, unul câte unul, coaja de lămâie și 3 linguri de suc de lămâie, scorțișoară.
3. Se toarnă amestecul cu brânză peste aluat și se lasă la cuptor pentru o oră.
4. Se lasă apoi în cuptor cu focul stins și ușa închisă pentru o oră. Se scoate, se mai ține o ora la temperatura camerei și apoi se lasă la rece pentru 12 ore. Se servește, după gust, cu sirop caramel și felioare de banane.
Citeste si: Varză călită cu ciolan de porc
Așa se face în mod tradițional delicioasa varză călită cu ciolan de porc. Să vă mai spun cum miroase în bucătărie după ce e gata minunea asta?
Ingrediente pentru varză călită cu ciolan de porc:
● un kg varză acră
● 175 g untură de gâscă sau rață
● 2 cepe
● o lingura boabe de ienupar
● 500 ml vin alb sec
● un ciolan de porc
● sare
● piper
● ulei
1. Ciolanul se stropește cu ulei, se presară cu sare și piper și se pune la cuptor, acoperit cu folie de aluminiu. După 60 de minute, se scoate și se lasă fără folie încă 20 de minute, să se rumenească frumos.
2. Între timp, ceapa tocată se pune la călit în grasime și se presară cu un praf de sare. Când a devenit translucidă, se pune varza trecută printr-un jet de apă rece, bine scursă și tăiată fideluță. Se lasă 30 de minute pe foc, amestecând continuu, se pun apoi boabele de ienupar și vinul.
3. Se acoperă cu capac și se lasă la fiert o oră. Se ia capacul și se mai lasa la fiert 30 de minute. Se servește cu ciolanul de porc frumos rumenit.
Sursa:www.libertateapentrufemei.ro