Musaca românească

O musaca românească mi-a surâs aseară pe masă și încă mă minunez de minunatele noastre mâncăruri tradiționale ne gâdilă papilele gustative în cele mai plăcute moduri și niciodată nu ne vine să le refuzăm!

Ingrediente pentru musaca românească:

● 6 cartofi

● 500 g carne tocată

● 2 cepe

● 4 linguri bulion

● 2 linguri ulei

● sare

● piper

1. Ceapa se taie mărunt și se pune la călit în ulei. Când s-a înmuiat, se adaugă carnea tocată și se amestecă încontinuu timp de 20 de minute. Se potrivește de sare și piper.

2. Într-o tavă de cuptor se așază alternativ felii de cartofi și carne tocată, având grijă ca ultimul strat să fie de cartofi.

3. Se toarnă bulionul desfăcut cu apă și se dă la cuptor pentru 40 de minute.

Citeste si: Dacă vrei să obții o prăjitură super cremoasă să încerci rețeta asta de prăjitură cu brânză și banane

Ingrediente pentru prăjitură cu brânză și banane:

Pentru blat:

● 150 g biscuiți

● 50 g unt

Pentru crema de interior:

● 2 banane mari sau 3 mici, foarte bine coapte

● 300 g brânză de vaci

● 3 ouă

● 100 g zahăr

● 1/2 linguriță scorțișoară

● 100 g mascarpone

● o lamâie verde

Pentru servit:

● o banană

● sirop caramel

1. Pentru blat, se topește untul și se amestecă cu biscuiții fărâmițați. Se pune aluatul într-o formă de copt cu pereți detașabili.

2. Pentru umplutură, bananele, brânza de vaci și brânza mascarpone se amestecă 30 de secunde cu mixerul, se adaugă zahărul, piureul de banane, ouăle, unul câte unul, coaja de lămâie și 3 linguri de suc de lămâie, scorțișoară.

3. Se toarnă amestecul cu brânză peste aluat și se lasă la cuptor pentru o oră.

4. Se lasă apoi în cuptor cu focul stins și ușa închisă pentru o oră. Se scoate, se mai ține o ora la temperatura camerei și apoi se lasă la rece pentru 12 ore. Se servește, după gust, cu sirop caramel și felioare de banane.

Citeste si: Varză călită cu ciolan de porc

Așa se face în mod tradițional delicioasa varză călită cu ciolan de porc. Să vă mai spun cum miroase în bucătărie după ce e gata minunea asta?

Ingrediente pentru varză călită cu ciolan de porc:

● un kg varză acră

● 175 g untură de gâscă sau rață

● 2 cepe

● o lingura boabe de ienupar

● 500 ml vin alb sec

● un ciolan de porc

● sare

● piper

● ulei

1. Ciolanul se stropește cu ulei, se presară cu sare și piper și se pune la cuptor, acoperit cu folie de aluminiu. După 60 de minute, se scoate și se lasă fără folie încă 20 de minute, să se rumenească frumos.

2. Între timp, ceapa tocată se pune la călit în grasime și se presară cu un praf de sare. Când a devenit translucidă, se pune varza trecută printr-un jet de apă rece, bine scursă și tăiată fideluță. Se lasă 30 de minute pe foc, amestecând continuu, se pun apoi boabele de ienupar și vinul.

3. Se acoperă cu capac și se lasă la fiert o oră. Se ia capacul și se mai lasa la fiert 30 de minute. Se servește cu ciolanul de porc frumos rumenit.

Sursa:www.libertateapentrufemei.ro