DULCIURI

Învaţă să prepari cei mai delicioşi papanaşi din România, după o reţetă clasică şi simplu de urmat.

Papanaşi prăjiţi, cu dulceaţă şi smântână – desert tradițional românesc (originar din Moldova, mai exact) extrem de popular. Și nu e de mirare, sun absolut delicioși și se fac mai ușor decât am crede!

INGREDIENTE

250 g branza de vaci

3 linguri faina

1 bucata ou

1 lingurita bicarbonat de sodiu

1 lingurita otet

1 ulei pentru prajit

300 ml smantana

1 ceasca gem dupa gust

MOD DE PREPARARE

1. Oul se bate bine într-un castron. Adaugă peste bicarbonatul stins în prelabil cu o linguriță de oțet.

2. Adaugă brânza de vaci și amestecă bine. Apoi adaugă făina treptat până se încorporează toată, amestecând cu mâna.

3. Din aluatul rezultat modelează un fel de gogoșele cu gaură la mijloc și un număr egal de biluțe din aceeași cocă.

4. Într-o tigaie adâncă și mare care nu lipește, pune ulei la încins. Pune la prăjit atât gogoșelele, cât și biluțele, până se rumenesc frumos pe fiecare parte.

Se scot pe un șervet de hârtie să se scurgă, apoi se ornează cu smântână și gem, ca în imagine.

Citeste si CLĂTITE CROCANTE DE MERE

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 10 min

Timp de gatire: 10 min

Gata in: 20 min

INGREDIENTE

170 g făină

1 lingură zahăr

1/2 linguriță sare

1 și 1/2 praf de copt

1/2 linguriță scorțișoaro

1/4 linguriță nucșoară

1 ou

2 linguri ulei

240 ml lapte

1 măr mare ras

MOD DE PREPARARE

Clătite crocante de mere – un desert rapid, gustos,pe gustul celor mari și mici deopotrivă. Ușor de făcut și extrem de ieftin.

Amestecă ingredientele uscate. Adaugă apoi, treptat, oul bătut și laptele. Amestecă până la omogenizare.

Adaugă mărul ras, amestecă.

Încinge un pic de ulei într-o tigaie care nu lipește și prăjește clătituțele (ai grijă să nu pui prea multe, să nu se lipească între ele și să îți iasă, în loc de mai multe mici, o clătită mare)

Scoate-le pe o farfurie pe care ai pus în prealabil un șervețel de hârtie mare, care să absoarbă eventualul exces de ulei.

Poți presăra extra scorțișoară la servire, dacă simți nevoia, sau sirop de arțar.

Sursa: http://retete.unica.ro/recipes/papanasi/

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Felie de biscuiti cu crema de vanilie si visine

Timp de preparare: 40 de minute Cantitate: pentru 4 persoane Ingrediente -2 pachete biscuiti populari…

6 years ago

Am avut doi dovlecei si o bucata de branza… a iesit o minunatie

Usor de facut si foarte delicios! Inlocuiti carnea cu aceasta “deliciosenie” si veti fi incantati.…

6 years ago

Budinca din branza cu stafide

Budinca din branza cu stafide este un desert gingas si sanatos, adorat atat de copii,…

6 years ago

Pizza in tigaie – Aromata, apetisanta si foarte simplu de realizat

Ingrediente: salam 2 tipuri a cate 200 gr fiecare 300 gr faina 1 rosie 2…

6 years ago

Prajitura”Bounty”, este simplu de realizat , fina si rafinata. Gustul ei te duce cu gandul direct pe o plaja tropicala

Ingrediente: Pentru blatul de cacao: 150g unt la temperatura camerei 1 galbenus 100g zahar un…

6 years ago

Crema de zahar ars cu blat de pandispan

Ingrediente: 1,5 l lapte 12 oua 300 g zahar ½ lingurita sare 1 pliculet zahar…

6 years ago