DULCIURI

Cremoasă și parfumată cum alta nu-i. Vă ofer și vouă o porție din această prăjitură cu ciocolată și scorțișoară. Se topește în gură

Ingrediente pentru prăjitură cu ciocolată și scorțișoară:

Pentru blat:

4 ouă

120 g zahăr

120 g făină

15 g cacao

1/2 linguriță scorțișoară

Pentru tavă:

30 g unt

30 g făină

Pentru cremă:

200 g ciocolată

300 ml frișcă lichidă

Pentru crema de decor:

80 ml apă

240 g zahăr

80 g cacao

1/4 linguriță scorțișoară

160 ml frișcă lichidă

12 g foi gelatină

50 g ciocolată albă

1. Se pregătește întâi crema, pentru care se topește ciocolata ruptă bucăți, se adaugă apoi frișca, se amestecă și se dă la frigider.

2. Între timp, pentru blat, se amestecă ouăle cu zahărul, apoi se pun la bain-marie și se amestecă cu telul. După ce s-a transformat într-o cremă, se scoate de la bain-marie și se mixează până la completa răcire. Se amestecă făina cu cacaua și scorțișoara, se cern și se adaugă. Se amestecă bine, se toarnă în tava de copt unsă cu unt și tapetată cu făină. Se lasă la cuptor 20-25 de minute.

3. Pentru crema de decor, apa și zahărul se pun la fiert pentru a face un sirop care, la primul clocot, se toarnă peste cacao.

Se amestecă cu telul, se pune gelatina la înmuiat în apă rece și frișca se clocotetșe. I se adaugă gelatina înmuiată, se amestecă și apoi se pune peste compoziția cu cacao. Se pune și scorțișoara și se amestecă energic până ce se răcește.

4. Crema de interior se scoate de la frigider și se mixează cu frișca, se taie blatul în două sau trei foi și se recompune apoi pe un platou cu cremă la mijloc. Se toarnă crema de decor, se topește ciocolata albă și se toarnă în fir subțire. Apoi, cu o scobitoare, se desenează modele cu delicatețe.

Citeste si: Kombe- plăcintă cu telemea

Ingrediente pentru Kobe- plăcintă cu telemea:

Pentru blat:

350 ml de lapte

100 ml de apa

25 g drojdie proaspata

1 și 1/2 linguriță sare

600 g făină

100 g margarină

5 linguri ulei

un gălbenuș

2 linguri lapte

Pentru umplutură:

500 g brânza telemea de oaie sau de vacă

susan

Mod de preparare:

1. În vasul robotului se pun laptele călduț, apa și drojdia mărunțită, se amestecă și se lasă 20 de minute. Se adaugă făina și sarea și se frământă aluatul. Fără a se lăsa la crescut, aluatul se împarte în 3 părți egale, din care se vor întinde pe masa bine înfăinată 3 foi, cât se poate de subțiri.

2. Margarina împreună cu uleiul se pun pe foc până se topește margarina. Prima foaie se unge cu uleiul amestecat cu margarină, se pune a doua foaie care se unge, se întinde jumătate din cantitatea de brânză, se pune a 3 foaie, restul de brânză și se aduce de sus și de jos aluatul la mijloc, apoi din stânga și dreapta, aluatul la mijloc.

3. Se întoarce pe cealaltă parte și se întinde până are dimensiunea tăvii. Se taie în pătrate/triunghiuri cu un cuțit și se lasă o oră la crescut. Se unge cu gălbenușul amestecat cu lapte și se presară susan, apoi se coace în cuptorul preîncălzit până devine aurie.

Citeste si: Dacă vrei să obții o prăjitură super cremoasă să încerci rețeta asta de prăjitură cu brânză și banane

Ingrediente pentru prăjitură cu brânză și banane:

Pentru blat:

● 150 g biscuiți

● 50 g unt

Pentru crema de interior:

● 2 banane mari sau 3 mici, foarte bine coapte

● 300 g brânză de vaci

● 3 ouă

● 100 g zahăr

● 1/2 linguriță scorțișoară

● 100 g mascarpone

● o lamâie verde

Pentru servit:

● o banană

● sirop caramel

1. Pentru blat, se topește untul și se amestecă cu biscuiții fărâmițați. Se pune aluatul într-o formă de copt cu pereți detașabili.

2. Pentru umplutură, bananele, brânza de vaci și brânza mascarpone se amestecă 30 de secunde cu mixerul, se adaugă zahărul, piureul de banane, ouăle, unul câte unul, coaja de lămâie și 3 linguri de suc de lămâie, scorțișoară.

3. Se toarnă amestecul cu brânză peste aluat și se lasă la cuptor pentru o oră.

4. Se lasă apoi în cuptor cu focul stins și ușa închisă pentru o oră. Se scoate, se mai ține o ora la temperatura camerei și apoi se lasă la rece pentru 12 ore. Se servește, după gust, cu sirop caramel și felioare de banane.

Sursa:www.libertateapentrufemei.ro

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Felie de biscuiti cu crema de vanilie si visine

Timp de preparare: 40 de minute Cantitate: pentru 4 persoane Ingrediente -2 pachete biscuiti populari…

7 years ago

Am avut doi dovlecei si o bucata de branza… a iesit o minunatie

Usor de facut si foarte delicios! Inlocuiti carnea cu aceasta “deliciosenie” si veti fi incantati.…

7 years ago

Budinca din branza cu stafide

Budinca din branza cu stafide este un desert gingas si sanatos, adorat atat de copii,…

7 years ago

Pizza in tigaie – Aromata, apetisanta si foarte simplu de realizat

Ingrediente: salam 2 tipuri a cate 200 gr fiecare 300 gr faina 1 rosie 2…

7 years ago

Prajitura”Bounty”, este simplu de realizat , fina si rafinata. Gustul ei te duce cu gandul direct pe o plaja tropicala

Ingrediente: Pentru blatul de cacao: 150g unt la temperatura camerei 1 galbenus 100g zahar un…

7 years ago

Crema de zahar ars cu blat de pandispan

Ingrediente: 1,5 l lapte 12 oua 300 g zahar ½ lingurita sare 1 pliculet zahar…

7 years ago