Nu-i așa că cel mai des, atunci când vine vorba despre crap, îl pregătiți prăjit cu mămăligă și mujdei de usturoi? Haideți să mai schimbăm puțin meniul și să pregătim un crap la cuptor!
Ingrediente Crap la cuptor
un crap de circa 1,5 kg
250 g mazăre congelată
200 g linte
o ceapă
2 linguri ulei
o lămâie
sare
piper
1. Lintea și mazărea se pun la fiert în apă rece, în vase diferite. Se lasă maximum 30 de minute lintea și apoi, atât mazărea cât și lintea se scurg bine.
2. Într-o tigaie cu ulei încins se pune ceapa la călit, peste care se adaugă apoi lintea și mazărea. Se lasă 10 minute.
3. Crapul se spală bine și se curăță, apoi se presară cu sare și piper. Lintea și mazărea se pun într-un vas pentru cuptor.
4. Peste mazăre și linte se pune și bucata de crap asezonat cu rondele de lămâie și puțină apă. Se lasă la cuptor 30 de minute.
Citeste si:Tort cu cafea și fistic
Ingrediente:
Pentru un blat:
● 100 g făină
● 4 ouă
● 40 g fistic
● 150 g zahăr
Pentru umplutură:
● 300 g zahăr pudră
● 60-100 ml apă
● 10 gălbenușuri
● 400 g unt
● esență de cafea, după gust
Pentru decor:
● fistic măcinat mai mare
1. Gălbenușurile se freacă bine cu zahărul și apoi se adaugă fisticul măcinat, transformat într-o pudră fină asemănătoare făinii.
2. Se mixează și se pune făina. Se bat albușurile spumă și se adaugă, se amestecă delicat, iar compoziția rezultată se toarnă într-o tavă. Se coace 10 minute. Operațiunea se repetă de două ori pentru a obține trei blaturi distincte.
3. Pentru cremă, apa și zahărul se pun pe foc pentru a obține un sirop. Între timp, gălbenușurile se mixează întâi singure, la viteză mică și apoi se toarnă siropul mixând tot la viteza mică. Se amestecă până ce se
obține o cremă de culoare albă, în care se pune untul tăiat cubulețe. Se mixează în continuare până se obține o cremă omogenă, se pune esența de cafea după gust.
4. Blaturile se montează cu crema între ele, având grijă să se oprească și pentru decor. Tortul se acoperă pe margine cu fistic și se lasă la frigider 3 ore.
Citeste si: Știu că sunt multe rețete de pui cu ciuperci dar asta este una dintre rețetele pe care noi o facem destul de des. Aceeași rețetă o folosiți și voi?
Ingrediente:
● 4 pulpe superioare
● o conservă mică ciuperci feliate
● 2 cepe
● 2 linguri făină
● 200 ml vin alb
● o linguriță bulion
● 3 linguri ulei
● sare
● piper
● câteva crenguțe de cimbru
1. Carnea de pui se rumenește în ulei și apoi se scoate.
2. În aceeași cratiță se pune la călit ceapa curățată și tocată, se presară cu sare și, după ce s-a înmuiat, se adaugă ciupercile.
3. Se lasă să se evapore apa ciupercilor, se adaugă carnea și vinul, se acoperă cu apă și se lasă la fiert 30 de minute.
4. Făina se desface în puțină apă împreună cu bulionul, se adaugă apoi peste carne și se mai lasă 10minute la fiert. Se potrivește de sare și piper și se presară cu crenguțe de cimbru.
Sursa:www.libertateapentrufemei.ro