DULCIURI

CHEESECAKE FOARTE SIMPLU (THE “UHMMM…!”)

Ingrediente.

Pentru 8 porţii.

Stratul 1:

unt – 100 g;

biscuiţi digestivi parfumaţi – 200 g.

Stradul al doilea:

cremă de brânză simplă (cea mai bună) – 400 g;

ouă – 2 buc;

zahăr pudră – 100 g;

esenţă de vanilie – 1 linguriţă.

Stratul al treilea:

smântână obişnuită – 400 ml;

zahăr pudră – 50 g;

esenţă de vanilie – 1 linguriţă.

Topping: dulceaţă de fructe de pădure.

MOD DE PREPARARE

Stratul 1.

Am topit untul pe flacără foarte mică, într-o cratiţă cu fund gros. Cratiţa cu fund gros mă ajută să topesc untul încet, fără să risc să-l ard sau să dea în clocot. Din acelaşi motiv şi focul este foarte foarte mic.

Am ales biscuiţii. Integrali, destul de untoşi, vanilaţi.

I-am zdrobit cu un mojar, până am obţinut un pesmet omogen pe care l-am amestecat bine cu untul topit.

Am uns un vas termorezistent pentru tarte cu puţin ulei de floarea soarelui, pe fund şi pe pereţii verticali. Am tasat bine, cu fundul unui pahar, tot pesmetul de biscuiţi, pe fundul vasului pentru tarte. Am aprins cuptorul.

Stratul 2.

Într-un castron mare, am desfăcut cu o lingură de lemn crema de brânză, peste care am spart ouăle şi am pus prima proporţie de zahăr pudră.

Am amestecat apoi bine, cu mixerul, până ce crema s-a omogenizat şi a devenit catifelată. În timp ce am mixat, am pus şi o linguriţă de esenţă de vanilie.

Am pus crema peste primul strat din vasul termorezistent, nivelând-o cu spatele unei linguri. Am pus vasul la cuptor şi am copt aproximativ 20 de minute, în cuptorul preîncălzit.

Stratul de cremă trebuie să rămână alb-gălbui, n-ar fi bine să se rumenească. Puteţi testa mai degrabă consistenţa, important este să se închege bine. După ce l-am scos din cuptor, am lăsat să se răcorească alte 15-20 de minute.

Stratul 3. Între timp am pus smântâna, restul de zahăr şi restul de esenţă de vanilie în castron. Am amestecat din nou, doar cu lingura de lemn, până s-a topit zahărul.

Când tarta din cuptor s-a răcit suficient, am întins ultimul strat deasupra, nivelând cu spatele lingurii.

Am mai copt aproximativ 10 minute, l-am lăsat să se răcească şi apoi l-am pus în frigider, acoperit cu o farfurie mare. L-am ţinut în frigider aproximativ 8-10 ore.

Cele două straturi de cremă trebuie să devină ferme, să rămână întregi la tăiere şi să arate bine în secţiune.

Pentru topping, am amestecat câteva linguriţe de dulceaţă din fructe de pădure cu puţină apă. Sigur că mult mai bun ar fi ieşit cu fructe “adevărate”, fierte cu puţin zahăr, dar promit o “dată viitoare”.

Sursa:retete.unica.ro

admin

Share
Published by
admin

Recent Posts

Felie de biscuiti cu crema de vanilie si visine

Timp de preparare: 40 de minute Cantitate: pentru 4 persoane Ingrediente -2 pachete biscuiti populari…

7 years ago

Am avut doi dovlecei si o bucata de branza… a iesit o minunatie

Usor de facut si foarte delicios! Inlocuiti carnea cu aceasta “deliciosenie” si veti fi incantati.…

7 years ago

Budinca din branza cu stafide

Budinca din branza cu stafide este un desert gingas si sanatos, adorat atat de copii,…

7 years ago

Pizza in tigaie – Aromata, apetisanta si foarte simplu de realizat

Ingrediente: salam 2 tipuri a cate 200 gr fiecare 300 gr faina 1 rosie 2…

7 years ago

Prajitura”Bounty”, este simplu de realizat , fina si rafinata. Gustul ei te duce cu gandul direct pe o plaja tropicala

Ingrediente: Pentru blatul de cacao: 150g unt la temperatura camerei 1 galbenus 100g zahar un…

7 years ago

Crema de zahar ars cu blat de pandispan

Ingrediente: 1,5 l lapte 12 oua 300 g zahar ½ lingurita sare 1 pliculet zahar…

7 years ago