Mai ieftină (mai ales când faci pentru un eveniment care implică mai mulți oameni), mai rapidă și mult mai gustoasă decât cea instant, din comerț, deoarece o faci din ingrediente de casă.
INGREDIENTE
500 ml lapte
150 g zahăr
50 g făină
100 g cacao pudră
60 g unt
5 gălbenușuri
2 lingurițe esență de vanilie
MOD DE PREPARARE
Într-o crăticioară care nu lipește, pe foc mediu, adaugă 3/4 din cantitatea de lapte și esența de vanilie. Amestecă ușor și lasă pe foc doar până când laptele începe ușor să dea în clocot. Dă deoparte și lasă la răcit.
Într-un bol mediu, bate gălbenușurile cu zahărul și untul cu mixerul, la viteză medie-mare, până obții o cremă omogenă și destul de grosuță (aproximativ 5 minute).
Adaugă peste, încet și treptat, jumătate din cantitatea de lapte fiert și răcit, continuând să bați. Cerne făina, treptat și amestecând continuu, până la omogenizare completă. Cerne pudra de cacao, amestecând continuu până se încorporează cum trebuie.
Adaugă crema de mai sus peste restul de lapte din oală, amestecând continuu la foc mediu-mic până când începe să fiarbă ușor. Dă focul la cea mai mică treaptă, adaugă treptat restul de 1/4 de lapte nefiert și amestecă. când ai încorporat tot laptele, dă de pe foc, transferă într-un vas de sticlă și lasă la răcit.
Dacă nu o servești/folosești imediat, acoperă bine cu o folie de plastic (nu trebuie să mai rămână aer în vas, folia trebuie să atingă crema) și bag-o la frigider. Acolo poți să o ții până la 5 zile.
Din cantitățile date o să iasă aproximativ 500 g de cremă. Dacă ai nevoie de mai multă sau mai puțină, pur și simplu ajustează cantitățile, în funcție de cum cere rețeta pe care o ai de făcut.
Rețete la care poți folosi crema de ciocolată
DELICIU CU CREMĂ DE CIOCOLATĂ
TIMPI DE PREPARARE
Timp de preparare: 180 min
Gata in: 3 ore, 0 min
INGREDIENTE
Pentru foi
6 ouă
6 linguri zahăr
2-3 pliculete zahăr vanilat
4 linguri făină
Pentru cremă
300 g unt
4 gălbenuşuri
1 ceasca lapte
300 g zahăr pudră
150 g alune măcinate fin
2 linguri cacao
felii portocale din dulceaţă sau confiate
sirop de zahăr ars
1 lingura coniac
MOD DE PREPARARE
1. Se separă ouăle, albuşurile se bat spumă cu zahărul, zahărul vanilat, se adaugă gălbenuşurile şi făina cernută. Aluatul se împarte în două şi se coace în două tăvi, 30 de minute.
2. Pentru cremă, se pun 4 gălbenuşuri, laptele, zahărul şi zahărul vanilat şi se amestecă la baie de aburi până se obţine o cremă ca o ciulama, care se lasă la rece.
Untul se amestecă cu mixerul până se face spumă. Aceasta se amestecă cu ciulamaua rece şi se împarte în 2 boluri: jumătate se amestecă cu cacao şi jumătate cu alunele măcinate şi o lingură de coniac.
3. Prima foaie se stropeşte cu siropul de zahăr ars, se presară coajă de lămâie şi se întinde un strat de cremă. Se pune a doua foaie şi alt rând de cremă, şi se acoperă cu un nou strat de cremă. Se pudrează cu cacao şi se ornează cu felii de portocale.
Sursa: retete.unica.ro