Vă prezentăm o rețetă de o delicatesă cu brânză, tortul care arată ca o tablă de șah. Preparați-l și cu siguranță cei dragi vor fi foarte încântați! E o alegere ideală și pentru sărbători, deoarece este foarte delicios și nu e deloc complicată prepararea!
Ingrediente pentru aluat:
– 50 ml lapte
– 2 linguri cacao
– 150 g unt
– 180 g făină
– 3 ouă
– 100 g zahăr
– 1 linguriță praf de copt
Pentru cremă:
– 4 ouă
– 120 g zahăr pudră
– 700 g brânză de vaci
– 200 g smântână
– 125 g unt
– 1 linguriță esență de vanilie
Pentru glazura de ciocolată:
– 100 g ciocolată cu lapte
– 50 g unt
Mod de preparare
Punem laptele, cacaoua, untul și zahărul într-un vas, după care la foc mic le încălzim. Luăm de pe foc și lăsăm să se răcească. După ce s-a răcit, adăugăm făina, praful de copt și ouăle. Amestecăm totul cu mixerul.
Tapetăm o tavă cu hârtie de copt sau cu folie de aluminiu și turnăm aluatul, apoi punem la cuptor și coacem la 180 de grade timp de 25 de minute.
Scoatem blatul din cuptor, îl lăsăm să se răcească puțin, după care îl scoatem din tavă.
Pregătim crema: frecăm ouăle împreună cu zahărul și gălbenușurile de ou.
Adăugăm brânza de vaci și smântâna și amestecăm până devine o compoziție cremoasă. Din albușurile de ou batem o spumă tare, apoi o amestecăm cu crema de brânză și adăugăm esența de vanilie. Punem crema la frigider.
Blatul îl tăiem în 10 fâșii egale.
Tapetăm o tavă cu folie alimentara și punem jumătate din fâșiile de blat la o distanță egală una față de cealaltă. Urmariti poza de mai jos.
Crema de brânză o punem într-o pungă pentru ornat și umplem spatiile dintre fâșiile de blat cu această cremă.
Următorul strat punem fâșiile de blat peste cremă și umplem din nou golurile cu cremă. Va fi invers față de primul strat.
Glazura de ciocolată: rupem ciocolata bucățele mici și împreună cu untul le punem într-un vas, apoi topim totul la abur, după care ungem cu această glazură tortul. Lăsăm tortul timp de 30 de minute la frigider.
Dacă doriți, puteți înlocui glazura cu ciocolată rasă. În acest caz, presărăm cu ciocolată rasă pe deasupra, apoi tăiem din hârtie câteva fâșii, le așezăm peste prăjitură în formă de grilă pătrată și presărăm cu zahăr pudră. Așa vom avea o formă de tablă de șah și pe deasupra.
Prăjitura o vom scoate din tavă cu ajutorul foliei și deja o putem tăia.