Ingrediente pentru pâine umplută cu legume:
● 500 g făină
● 8 g drojdie proaspătă
● 5 g sare
● 20 ml ulei
● 300 ml apă
Pentru umplutură:
● o vânătă
● un dovlecel
● 2 cepe roșii
● sare
● piper
● rozmarin
● 1-2 linguri ulei
1. În bolul unui robot se pun făina, drojdia desfăcută și apa.
2. Se amestecă 5 minute, apoi se pun sarea și uleiul și se continuă amestecarea 10 minute.
3. Se scoate aluatul pe masă, se lucrează 2-3 minute, se adună într-o bilă și se lasă la crescut o oră. Între timp, vânata și dovlecelul se taie felii, se presară cu sare și se lasă și acestea o oră să-și lase sucul toxic.
4. Se pune apoi aluatul în două forme mai mici. Legumele se șterg de sucul lăsat, se amestecă cu ceapa tăiată, se stropesc cu puțin ulei și se repartizează deasupra aluatului. Se presară cu sare, piper și rozmarin și se
dă la cuptor 40 de minute.
Citeste si: Halva cu nuci
Ingrediente Halva cu nuci
250 g făină
110 ml ulei de floarea – soarelui
55 ml ulei de măsline
200 g miez de nucă
Pentru sirop
1 l apă
560 g zahăr
170 g miere
3 batoane scorțișoară
3 cuișoare
coaja de la o portocală
1. Se prepară întâi siropul pentru halva, pentru care apa, zahărul, scorțișoara, cuișoarele și coaja întreagă de la portocală se pun pe foc. Se lasă 5 minute la foc mare și apoi 10 minute la foc mic. Se trage de pe foc și se scot scorțișoara și coaja de portocală.
2. Se toarnă uleiul de măsline într-o tigaie și, după ce se încinge, se adaugă făina. Se amestecă energic și se lasă pe foc până ce compoziția devine ușor maronie.
3. Se trage amestecul de făină de pe foc, se pune siropul și se amestecă energic. Se adaugă nucile mărunțite și apoi se pune amestecul într-o formă unsă cu ulei. Se lasă la frigider 36 de ore și apoi se poate servi.
Citeste si:Tort cu cafea și fistic
Ingrediente:
Pentru un blat:
● 100 g făină
● 4 ouă
● 40 g fistic
● 150 g zahăr
Pentru umplutură:
● 300 g zahăr pudră
● 60-100 ml apă
● 10 gălbenușuri
● 400 g unt
● esență de cafea, după gust
Pentru decor:
● fistic măcinat mai mare
1. Gălbenușurile se freacă bine cu zahărul și apoi se adaugă fisticul măcinat, transformat într-o pudră fină asemănătoare făinii.
2. Se mixează și se pune făina. Se bat albușurile spumă și se adaugă, se amestecă delicat, iar compoziția rezultată se toarnă într-o tavă. Se coace 10 minute. Operațiunea se repetă de două ori pentru a obține trei blaturi distincte.
3. Pentru cremă, apa și zahărul se pun pe foc pentru a obține un sirop. Între timp, gălbenușurile se mixează întâi singure, la viteză mică și apoi se toarnă siropul mixând tot la viteza mică. Se amestecă până ce se
obține o cremă de culoare albă, în care se pune untul tăiat cubulețe. Se mixează în continuare până se obține o cremă omogenă, se pune esența de cafea după gust.
4. Blaturile se montează cu crema între ele, având grijă să se oprească și pentru decor. Tortul se acoperă pe margine cu fistic și se lasă la frigider 3 ore.
Sursa:www.libertateapentrufemei.ro