Ingrediente:
Pentru blatul de cacao:
2 albusuri
5 linguri faina de migdale
5 linguri de zahar
50 g cacao pudra
5 linguri de faina
1 lingurita cafea macinata
5 lingurite de lapte
Pentru blatul cu nuca:
5 albusuri
5 linguri de zahar
5 linguri faina
100 g nuci macinate
o jumatate de pliculet praf de copt
5 linguri de lapte
o fiola esenta de vanilie
Pentru crema:
un plic budinca de vanilie
4 galbenusuri
150 gr zahar
550 ml lapte
o fiola esenta de vanilie
100 gr unt (sau margarina)
Alte ingrediente necesare:
2 foi mari de napolitana
100 ml lichior de cafea pentru insiropat blatul de cacao
Mod de preparare:
Prepararea cremei. Se pun la incalzit, laptele cu esenta de vanilie si praful de budinca. Galbenusurile se freaca cu zaharul pana devin cremoase. Se toarna peste laptele fierbinte si se mixeaza. Compozitia de crema se pune la fiert pe foc mic amestecand continuu, pana se ingroasa, apoi se ia de pe foc. Cand este rece se adauga untul si se mixeaza pana se topeste untul. Se acopera crema cu o folie alimentara si se da la rece pana se pregatesc blaturile.
Prepararea blatului de cacao. Intr-un bol se mixeaza albusurile cu zaharul pana devin o spuma alba si densa ca o bezea. Se adauga faina de migdale, cacaoa, faina, cafeaua macinata si laptele. Se mixeaza circa 2-3 minute, pana se omogenizeaza bine toate ingredientele. Se tapeteaza cu hartie de copt o tava cu dimensiunea de 24 x35cm, se aseaza foaia de napolitana in tava, si peste foaie se toarna compozitia de cacao. Se da tava la copt circa 20-25 de minute, in cuptorul incins la 180˚, apoi se scoate si se lasa la racit. Blatul nu trebuie sa fie crescut foarte mult.
Prepararea blatului cu nuca. Intr-un bol se mixeaza albusurile cu zaharul pana devin o spuma alba si densa ca o bezea. Se adauga faina amestecata cu praful de copt, nuca macinata, esenta de vanilie, laptele. Se mixeaza circa 2 -3 minute, pana se omogenizeaza bine toate ingredientele, apoi compozitia obtinuta se toarna intr-o alta tava cu dimensiunea de 24x35cm, tapetata cu hartie de copt si se coace in cuptorul incins la 180˚ circa 25-30 de minute. Dupa ce trece testul scobitorii si este copt, se lasa blatul la racit.
Asamblarea prajiturii
Blatul de cacao se insiropeaza cu lichiorul de cafea. Blaturile nu vor fi perfect drepte, in timpul coacerii se mai deformeaza. Le puteti indrepta taind partea deformata cu un cutit. Peste blat se intinde in strat uniform jumatate din crema de vanilie, se pune deasupra blatul de nuca, si se apasa usor cu varful degetelor sa se aseze uniform. Peste blatul de nuca se intinde uniform restul cremei de vanilie. Peste ultimul strat de crema se pune a doua foaie de napolitana.
Prajitura se da la rece circa 2-3 ore, sau peste noapte, apoi se poate portiona cu un cutit bine ascutit.
Sursa: culinar.bzi.ro
Articol preluat integral cu acord scris.