Se îmbrățișează prazul cu baconul rumenit, se împrietenesc amândoi cu smântâna și se naște cea mai bună și mai fantastică plăcintă cu praz

Ingrediente:

250 g făină

un praf sare

5 linguri ulei

un ou

Pentru umplutură:

2 fire praz

200 g cuburi bacon afumat

250 ml smântână de gătit

40 g unt

sare

piper

1. Pentru aluat, se amestecă într-un vas ingredientele și se frământă bine. Se lasă apoi 30 de minute aluatul deoparte, la odihnit.

2. Prazul tăiat rondele se pune la călit în untul topit.

3. Se adaugă cubulețele de bacon și se lasă pe foc aproximativ 10 minute.

4. Apoi, se pune smântâna și se lasă să dea un clocot. Se potrivește gustul de sare și piper.

5. Aluatul se întinde cu sucitorul și se transferă în tava de copt, se toarnă amestecul de praz și se lasă la cuptor pentru 25 de minute.

Citeste si: Perfect însiropată, cu nucă din belșug, dulce și aromată…așa trebuie să fie o baclava perfectă

Ingrediente:

250 g amestec de nuci și migdale

80 g zahăr pudră

200 g unt topit

250 g foi de plăcintă

Pentru sirop:

550 ml apă

500 g zahăr pudră

3 linguri miere

3 linguri apă de flori de portocal (facultativ)

1. La robot se mărunțesc mai mare migdalele și nucile.

2. Pentru siropul de baclava, zahărul și apa se pun pe foc și se lasă la fiert până ce se obține un sirop. Se trage de pe foc și se adaugă mierea, apa de flori de portocal și se lasă la răcit.

3. Se unge cu unt forma de copt, se așază o foaie de plăcintă, se unge cu unt topit, se așază altă foaie care se unge cu unt topit.

4. Se procedează la fel cu încă alte trei foi. Trebuie să fie 5 foi ca bază.

5. Se repartizează amestecul de nuci și migdale amestecate cu zahărul pudră, se stropesc din loc în loc cu sirop și se acoperă cu alte cinci foi unse cu unt între ele.

6. Ultima foaie de plăcintă care se așază peste alte 5 se taie, apoi se dă totul la cuptor pentru 40 de minute.

7. Imediat cum se scoate din cuptor, se toarnă siropul. Se acoperă și se lasă de pe o zi pe alta.

Citeste si: Budincă de griș

Din când în când, ne aducem aminte de simplele deserturi din copilărie și ne lovește o poftă de ceva bun și un dor de mama și bunica! Cu dor și poftă vă poftesc la o budincă de griș! Voi o faceți în același fel?

Ingrediente:

500 ml lapte

100 g griș

2 linguri zahăr

2 ouă

Pentru copt:

100 g zahăr cristale

Pentru decor:

50 g stafide

1. Laptele și zahărul se pun pe foc și când dă în clocot se pune grișul.

2. Se micșorează focul, se amestecă până ce grișul este fiert și apoi se lasă la răcit.

3. Se pun gălbenușurile și apoi albușurile bătute spumă.

4. Într-o oală care să încapă la cuptor se pune zahărul la topit, se rotește vasul pentru ca zahărul caramel să atingă și pereții. Se pune amestecul cu griș și ouă și se lasă la cuptor pentru 10 minute.

Budinca de griș se răstoarnă pe un platou și se servește rece, cu stafide.

Sursa:www.libertateapentrufemei.ro