Reteta de post – Galuste cu ciuperci si mamaliga la cuptor

Ingrediente:

400 g ciuperci din conserva

3 cepe potrivite

4 catei de usturoi

3 linguri de rosii uscate, in ulei de masline

sare,

piper

3 linguri ulei de masline

Mamaliga:

350 g malai

1,5 l apa

1 lingurita sare

1 lingura ulei de masline

Mod de preparare:

Incepem prin a pune ciupercile la scurs intr-o strecuratoare. Tocam ceapa nu foarte marunt si o punem intr-o tigaie la prajit alaturi de cele 3 linguri de ulei de masline.

Cand incepe sa isi schimbe culoarea adaugam rosiile si mai lasam 2 minute pe foc amestecand continuu, dupa care punem ciupercile.

Dam focul la mic si le lasam 5-6 minute cu capac (daca e nevoie punem 1/2 cescuta cu apa), apoi punem usturoiul taiat foarte marunt. Condimentam cu sare si piper.

Pentru mamaliga, punem la fiert intr-o oala apa, sarea,uleiul si putina faina (o lingura). Cand incepe sa clocoteasca adaugam malai in ploaie amestecand rapid cu un tel. O lasam sa fiarba bine, dar atentie, nu trebuie sa fie foarte foarte densa.

Intr-o tava tapetata cu hartie de copt se rastoarna jumatate din mamaliga. Se niveleaza cu ajutorul unei linguri peste care am varsat putin ulei.

Se pun ciupercile, apoi urmeaza al doilea strat de mamaliga. Se formeaza cartofi din mamaliga, (se decupeaza, astfel incat sa aiba forma unor (gogoloaie de mamaliga) Se da la cuptor 180° pentru 20-25 minute.

Varza cu legume pentru cei care tin post

Ingrediente:

1 varza proaspata de marime potrivita

1 ceapa

2 ardei gogosar rosu

verdeata

piper boabe

sare

50 ml ulei

Mod de preparare:

Varza se spala si se toaca marunt. Gogosarul se spala si se taie cubulete. Intr-o cratita se pune uleiul la incins, se adauga ceapa si ardeiul. Se lasa la calit cca 5 min, se mai amesteca din cand in cand.

Se adauga apoi varza si amestecam. Se lasa la foc mic sa se caleasca. Se adauga 50 ml apa fierbinte si punem capacul la cratita. Se lasa sa fiarba la foc mic cca 15-20 min. Cand este gata se adauga boabele de piper si sare dupa gust.

Se mai lasa cca 1 min, apoi se ia de pe foc. Dupa preferinta se poate adauga si piper macinat. Este mai aromata.

Citeste si reteta de ciuperci la cuptor

Ingrediente:

13 ciuperci mari

cateva fire de patrunjel

cateva fire de marar

1 catel usturoi

1/4 lingurita sare

1/2 lingurita boia

1/2 lingurita piper

putin ulei

Mod de preparare:

Se spala ciupercile si apoi se usuca cu servetele de hartie. Scoateti coditele. Asezati zece ciuperci in tava cu fata in jos si dati la cuptor la 220 C pentru zece minute. Scurgeti sucul lasat de ciuperci din tava si intorceti ciupercile cu fata in sus.

Tocati marunt coditele plus restul de trei ciuperci si le amestecati cu verdeturile tocate, usturoiul strivit si condimente.

Umpleti palarioarele ciupercilor din tava cu amestecul de mai sus. Stropiti cu putin ulei ciupercile. Dati la cuptor la 220C pentru 15 – 20 minute. Le serviti calde cu mujdei de usturoi si paine prajita.

Sursa: culinar.bzi.ro